Consilier (2 posturi) – Primăria Comunei Sascut



Consilier (2 posturi)

Primăria Comunei Sascut

7 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Sascut, Județul Bacău organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, astfel:

  1. consilier, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului Agricultură.
  2. consilier, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Biroului Contabilitate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • consilier, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului Agricultură
    studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul ştiinţelor agronomice, sau economice;
    nivelul studiilor: superioare;
    vechime în specialitate studiilor: nu necesită vechime în muncă.
  • consilier, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Biroului Contabilitate
    studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul ştiinţelor economice;
    nivelul studiilor: superioare;
    vechime în specialitate studiilor: nu necesita vechime în muncă.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 07 august 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • 10 august 2017, ora 10.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Comunei Sascut, Județul Bacău, telefon: 0234/280.639, e-mail: primariasascut@yahoo.com.

Apply for this Job