Consilier juridic principal – Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, Judeţul Harghita



Consilier juridic principal

Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, Judeţul Harghita

25 februarie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, Judeţul Harghita, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier juridic, clasa I grad profesional principal – Compartimentul Birou de Investiții.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe juridice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 28 martie 2019, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare la sediul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc, piața Cetății nr. 1, județul Harghita, telefon 0266.315.120/114, e-mail veresedit@szereda.ro.

Apply for this Job