Consilier juridic principal – Primăria Comunei Bălţăteşti



Consilier juridic principal

Primăria Comunei Bălţăteşti

8 iunie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Bălţăteşti, județul Neamț, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante, de consilier juridic, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului juridic.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 iulie 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • 12 iulie 2017, ora 10.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.


Relaţii suplimentare se obţin la sediul Primăriei Comunei Bălţăteşti, telefon 0233.244.006, e-mail: primariabaltatesti@yahoo.ro

Apply for this Job