Consilier juridic principal – Consiliul Judeţean Suceava



Consilier juridic principal

Consiliul Judeţean Suceava

21 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Consiliul Judeţean Suceava organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier juridic, clasa I, grad profesional principal la Compartimentul reprezentare în instanţe din cadrul Consiliului Judeţean Suceava.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în specialitatea economică, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
  • competențe în domeniul tehnologiei informaţiei — nivel mediu;
  • pentru deţinătorii certificatului ECDL Complet sau alte atestate/certificate obţinute în domeniul IT, se va echivala proba suplimentară pentru testarea cunoştinţelor de nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 august 2017, ora 10.00: proba suplimentară;
  • 24 august 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la la sediul Consiliului Judeţean Suceava din str. Ştefan cel Mare nr. 36, telefon 0230/222.548, interior 109.

Apply for this Job