Consilier juridic debutant – Casa Naţională de Pensii Publice



Consilier juridic debutant

Casa Naţională de Pensii Publice

21 decembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Casa Naţională de Pensii Publice organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier juridic, clasa I, gradul profesional debutant la Direcţia Generală Juridică şi Control – Serviciul Juridic şi Contencios.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;
  • nu este necesară vechime în specialitatea studiilor.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 09 ianuarie 2019, termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 21 ianuarie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Casa Naţională de Pensii Publice, cu sediul în Bucureşti, Str. Latină nr. 8, sectorul 2, telefon 021/316.24.33.

Apply for this Job