Consilier juridic clasa I, grad profesional principal – Agenția de Credite și Burse de Studii București



Consilier juridic clasa I, grad profesional principal

Agenția de Credite și Burse de Studii București

14 decembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Agenția de Credite și Burse de Studii organizează concurs de recrutare în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție vacantă, de consilier juridic clasa I, grad profesional principal ID 360945 din cadrul Direcţiei Burse, Resurse Umane şi Economică.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor juridice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 5 ani;
  • cunoaşterea limbii engleze, nivel avansat dovedită prin probă suplimentară;
  • cunoştinţe de operare PC, nivel minim, dovedite prin documente şcolare, foi matricole de licenţă sau prin certificate/atestate adeverinţe.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 17 ianuarie 2019, ora 08:00: proba suplimentară de testare a limbii engleze;
  • 17 ianuarie 2019, ora 08.30: proba scrisă;
  • 22 ianuarie 2019, ora 11:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenției de Credite și Burse de Studii, cu sediul str. Caransebeş, nr. 1, sector 1, Bucureşti, telefon 021/310.19.05.

Apply for this Job