Consilier juridic asistent (2 posturi) – Primăria Municipiului Cluj-Napoca



Consilier juridic asistent (2 posturi)

Primăria Municipiului Cluj-Napoca

10 octombrie 2018

Primăria Municipiului Cluj-Napoca organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, la Direcţia Juridică, Serviciul juridic, legislaţie, contracte, de consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent (2 posturi).

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, ştiinţe juridice – specializarea drept;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 1 an;
  • cunoştințe de operare PC – nivel mediu – cunoştinţe dovedite prin document (diploma,certificat/atestat) potrivit standardului sau nivelului solicitat.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 29 octombrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 14 noiembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 3, telefon: 0264/596.030, interior 1020 sau 5030.

Apply for this Job