Consilier I superior – Primăria Oraşului Mihăileşti



Consilier I superior

Primăria Oraşului Mihăileşti

29 august 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Oraşului Mihăileşti, judeţul Giurgiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa a I, grad profesional superior din cadrul Serviciului de amenajare a teritoriului şi urbanism, achiziţii publice, registru agricol, cadastru şi agricultură.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe inginereşti, ştiinţe juridice, sau în ştiinţe economice;
  • condiţiile minime de vechime necesare participării la concursul de recrutare sunt de 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 28 septembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 03 octombrie 2018, ora 10.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obţin la sediul Primăriei Oraşului Mihăileşti, Calea Bucureşti nr. 142, judeţul Giurgiu, telefon: 0246/278.004.

Apply for this Job