Consilier I superior – Casa Județeană de Pensii Mehedinți



Consilier I superior

Casa Județeană de Pensii Mehedinți

11 ianuarie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Casa Județeană de Pensii Mehedinți organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul serviciul Financiar Contabilitate, Resurse Umane, Gestiune Bilete de Tratament, Evidență Contribuabili, Arhivă și Achiziții Publice al Direcției Economice Evidență Contribuabili.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • nivelul studiilor – studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 11 februarie 2019, ora 12.00: proba scrisă;
  • 15 februarie 2019, ora 10.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Casei Județene de Pensii Mehedinți, din Drobeta-Turnu Severin, bd. Carol I, nr.3, telefon: 0252/341.377.

Apply for this Job