Consilier I principal (2 posturi) – Primăria Municipiului Arad



Consilier I principal (2 posturi)

Primăria Municipiului Arad

25 mai 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Arad organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de consilier, clasa I, gradul profesional principal (2 posturi) la Biroul Monitorizarea Comportării în Timp a Construcţiilor – Direcţia Patrimoniu.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă, respectiv absolvite cu diplomă,  studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitate minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 25 iunie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Arad, Județul Arad, din b-dul Revoluţiei, nr. 75, camera 8, telefon 0257/281.850, interior 162.

Apply for this Job