Consilier debutant – Instituția Prefectului Municipiului București


Consilier debutant

Instituția Prefectului Municipiului București

15 martie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Instituția Prefectului Municipiului București organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a funcției publice, vacantă de consilier, clasa I, grad profesional debutant, din cadrul Compartimentului Informare şi relaţii publice, Serviciul Strategii guvernamentale şi servicii publice deconcentrate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în matematică, informatică, ştiinţe inginereşti sau economice;
  • necesitatea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii secrete de serviciu, de către candidatul declarat „admis”.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 19 aprilie, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Instituției Prefectului Municipiului București, Piața Presei libere nr. 1, corpul B, etaj IV, sectorul 1, Bucureşti, telefon 021/315.48.34.

Apply for this Job