Consilier debutant – Garda Forestieră Cluj



Consilier debutant

Garda Forestieră Cluj

26 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Garda Forestieră Cluj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional debutant, la Compartimentul Investiţii şi Achiziţii din cadrul Serviciului Financiar-Contabil, Juridic şi Administrativ al Gărzii Forestiere Cluj.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 20 septembrie 2017: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Gărzii Forestiere Cluj, telefon 0733480519, 0264/415310.

Apply for this Job