Consilier debutant – Consiliul Local al Comunei Bicazu Ardelean



Consilier debutant

Consiliul Local al Comunei Bicazu Ardelean

16 iunie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Consiliul Local al Comunei Bicazu Ardelean, Judeţul Neamţ organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier urbanism, autorizări şi construcţii, disciplină în construcţii şi administrarea domeniului public şi privat al comunei, clasa I, grad profesional debutant – Compartiment urbanism, amenajarea teritoriului.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau echivalentă în domeniul de licenţă: arhitectură, urbanism, inginerie civilă (construcţii civile, industriale şi agricole, construcţii hidrotehnice);
  • fără vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • cunoştinţe operare pe calculator (Windows, Microsoft Oftice, Internet) – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 17 iulie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 20 iulie 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relații suplimentare se obțin la Consiliul Local al Comunei Bicazu Ardelean, Judeţul Neamţ, telefon 0233/255301.

Apply for this Job