Consilier debutant – Comuna Praid, județul Harghita



Consilier debutant

Comuna Praid, județul Harghita

3 februarie 2020

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Comuna Praid, județul Harghita, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului dc urbanism și de turism al Primăriei Comunei Praid.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă dc licență, sau echivalentă în domeniul urbanism, arhitectură, inginerie civilă, domeniu juridic sau economie cu curs de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării construcțiilor, organizate de instituțiile publice cu atribuții în domeniu,
  • vechime în specialitatea studiilor – nu este cazul.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 24 februarie 2020, termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 10 martie 2020, ora 10.00: proba scrisă;
  • 13 martie 2020, proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se obţin la Primăria Comunei Comunei Praid, din str. Principală nr. 394, județul Harghita, telefon/fax 0266/240.175.

Apply for this Job