Consilier asistent – Primăria Orașului Căzănești



Consilier asistent

Primăria Orașului Căzănești

10 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Orașului Căzănești, județul Ialomița, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție vacante de consilier, clasa I asistent, în cadrul Compartimentului Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Cadastru şi Patrimoniu.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenta, în ştiinţe agronomice, cadastru, geografie, urbanism sau inginerie civilă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 31 iulie 2017: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 10 august 2017, ora 13:00: proba scrisă;
  • 11 august 2017, ora 13:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Oraşului Căzăneşti, județul Ialomița, telefon 0243/264.010.

Apply for this Job