Consilier asistent – Instituţia Prefectului - Judeţul Harghita



Consilier asistent

Instituţia Prefectului – Judeţul Harghita

8 noiembrie 2018

Instituţia Prefectului – Judeţul Harghita organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Serviciului financiar contabil, resurse umane şi administrativ – Compartimentul financiar contabil.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 decembrie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • 13 decembrie 2018, ora 11:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Instituţia Prefectului – Judeţul Harghita, cu sediul în Miercurea-Ciuc, Str. Libertăţii nr. 5, etaj 1, cam. 116, telefon 0266.371.114, e-mail office@prefecturahr.ro.

descarca: Atributiile-postului.pdf 40KB PDF

descarca: bibliografie-6.pdf 21KB PDF

descarca: anunt-concurs-7.pdf 229KB PDF

Apply for this Job