Consilier (4 posturi) – Primăria Municipiului București



Consilier (4 posturi)

Primăria Municipiului București

10 decembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului București organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor publice de execuție vacante, din cadrul din cadrul Direcţiei Guvernanta Corporativă, după cum urmează:

  • consilier, grad profesional superior – 2 posturi;
  • consilier, grad profesional principal – 2 posturi.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • consilier, grad profesional superior – 2 posturi:
    • studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor economice, ştiinţelor inginereşti, ştiinţelor juridice;
    • cunoştinţe de operare/programare calculator (necesitate şi nivel): Microsoft Office Word şi Excel. Internet Explorer – nivel mediu, testate prin probă suplimentară, conform procedurii aprobate prin D.P.G. nr. 1182/04.07.2018;
    • vechime în specialitatea studiilor absolvite necesare pentru ocuparea postului – 7 ani.
  • consilier, grad profesional principal – 2 posturi:
    • studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor economice, ştiinţelor inginereşti, ştiinţelor juridice;
    • cunoştinţe de operare/programare calculator (necesitate şi nivel): Microsoft Office Word şi Excel. Internet Explorer – nivel mediu, testate prin probă suplimentară, conform procedurii aprobate prin D.P.G. nr. 1182/04.07.2018;
    • vechime în specialitatea studiilor absolvite necesare pentru ocuparea postului – 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 15 ianuarie 2019, ora 11.00: proba suplimentară de testare a competenţelor de operare/programare pe calculator;
  • 16 ianuarie 2019, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului București din București, B-dul Regina Elisabeta, nr. 47, sector 5, telefon: 021/305.55.00, interior 2071.

descarca: anunt_20181210e.pdf 171KB PDF

Apply for this Job