Consilier (3 posturi) – Ministerul Mediului



Consilier (3 posturi)

Ministerul Mediului

11 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Ministerul Mediului, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează:

  • consilier juridic, clasa I, grad profesional superior la Serviciul Legislaţie din cadrul Direcţiei Juridice şt Relaţia cu Parlamentul;
  • consilier juridic, clasa I, grad profesional superior la Biroul Contencios din cadrul Direcţiei Juridice şi Relaţia cu Parlamentul;
  • consilier, clasa I, grad profesional superior la Biroul Relaţia cu Parlamentul din cadrul Direcţiei Juridice şi Relaţia cu Parlamentul.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • consilier juridic, clasa I, grad profesional superior:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe juridice;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.
  • consilier, clasa I, grad profesional superior la Biroul Relaţia cu Parlamentul din cadrul Direcţiei Juridice şi Relaţia cu Parlamentul:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenta în domeniul ştiinţe sociale, respectiv ştiinţe administrative sau ştiinţe politice;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 11 august 2017, ora 09.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Bd. Libertăţii, nr.12, Sector 5, Bucureşti, telefon 021/408.95.16.

Apply for this Job