Consilier (2 posturi) – Primăria Orașului Buhuși



Consilier (2 posturi)

Primăria Orașului Buhuși

24 martie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Orașului Buhuși, Județul Bacău organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție vacante, astfel:

  1. consilier, clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului Implementări, Programe Investiții;
  2. consilier, clasa I, grad profesional principal în cadrul Compartimentului Urbanism, Sistematizare, Amenajarea Teritoriului, Drumuri, Poduri.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • consilier, clasa I, grad profesional superior:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă – specialitatea inginerie civilă și instalații, căi ferate drumuri și poduri sau științe economice;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.
  • consilier juridic, clasa I, grad profesional principal:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul inginerie civilă și instalații, căi ferate drumuri și poduri;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 24 aprilie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 26 aprilie 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Buhuși, str. Republicii nr. 5, Județul Bacău, cam. 10, telefon 0234/261.220, interior 121.

Apply for this Job