Consilier (2 posturi) – Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin



Consilier (2 posturi)

Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin

8 noiembrie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Județul Mehedinți organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuţie vacante, după cum urmează:

  1. consilier, clasa I, grad profesional principal – Biroul finanţare, monitorizare învăţământ preuniversitar de Stat;
  2. consilier, clasa I, grad profesional superior – Serviciul resurse umane.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • consilier, clasa I, grad profesional principal:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 5 ani.
  • consilier, clasa I, grad profesional superior:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor sociale;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 12 decembrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 15 decembrie 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin, din str. Mareşal Averescu, nr. 2, Județul Mehedinți, telefon: 0252/314.379, int. 114.

Apply for this Job