Consilier (2 posturi) – Consiliul judeţean Ialomiţa



Consilier (2 posturi)

Consiliul judeţean Ialomiţa

7 martie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Consiliul Judeţean Ialomiţa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuție, vacante, în cadrul Direcției Buget Finanțe – Serviciul Buget Contabilitate, Programe și Venituri, după cum urmează:

  1. consilier, clasa I, grad profesional debutant – Compartiment Programe și Urmărire Venituri;
  2. consilier, clasa I, gradul profesional principal – Compartiment Finanțare Programe/Proiecte și Investiții.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani – consilier, clasa I, gradul profesional principal;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: fără vechime – consilier, clasa I, gradul profesional debutant.
  • cunoștințe IT – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 26 martie 2019, ora 16:30: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 10 aprilie 2019, ora 11:00: proba suplimentară de testare a cunoștințelor PC;
  • 11 aprilie 2019, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la Consiliul judeţean Ialomiţa, cu sediul în Piaţa Revoluţiei nr. 1, Slobozia, telefon: 0243.230.200, interior 234, e-mail cji@cicnet.ro.

Apply for this Job