Compartiment juridic (2 posturi) – Primăria Orașului Titu



Compartiment juridic (2 posturi)

Primăria Orașului Titu

31 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Orașului Titu, județul Dâmbovița, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție vacante, după cum urmează:

  • consilia juridic, clasa I, grad profesional asistent;
  • consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • consilia juridic, clasa I, grad profesional asistent:
    • studii universitare de licenţă absolvite ai diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă sau echivalenta in ramura de ştiinţă – ştiinţe juridice, domeniul de licenţă drept;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.
  • consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant:
    • studii universitare de licenţă absolvite ai diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă sau echivalenta in ramura de ştiinţă – ştiinţe juridice, domeniul de licenţă drept.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 29 august 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 31 august 2017, ora 13:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Oraşului Titu, judeţul Dâmboviţa, Compartimentul Resurse Umane şi la telefon 0245,651095, interior 17.

Apply for this Job