Comisar superior – Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploieşti)



Comisar superior

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploieşti)

25 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploieşti), organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției publice de execuţie vacante, de comisar I, grad professional superior în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călăraşi.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţa sau echivalentă;
  • vechime în specialitate de 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 11 septembrie 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • 13 septembrie 2017, pra 14.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se pot obtine la sediul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploieşti), Str. Industriei nr. 111, județul Prahova, telefon 0244 / 576.436.

Apply for this Job