Bucătar, îngrijitor (2 posturi) – Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti



Bucătar, îngrijitor (2 posturi)

Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti

21 decembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale vacante, din cadrul Direcţiei Administrative, Serviciul Cămine-Cantină şi Burse Studenţi, după cum urmează:

1) bucătar (M) – 1 post.
2) îngrijitor – 1 post.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

1) bucătar (M) – 1 post. Condiţii specifice: studii medii cu diplomă de bacalaureat, diploma de calificare/şpecializare în domeniu, apt medical şi psihologic, conform legislaţiei în vigoare, corectitudine,flexibilitate, rapiditate şi îndemânare, organizarea locului de muncă, rigurozitate m ceea ce priveşte regulile de igienă, ordonat, serios, disciplinat şi o atitudine pozitivă şi conciliantă în relaţiile cu colegii, abilităţi de relaţionare- comunicare cu întreg personalul unităţii de învăţământ, abilităţi pentru munca în echipă, disponibilitate de a lucra în ture şi vechime în specialitate de minimum 1 an.

2) îngrijitor – 1 post. Condiţii specifice: studii generale: minimum 8 clase, experienţă în muncă 0 ani. rapiditate şi îndemânare, organizarea locului de muncă, rigurozitate în ceea ce priveşte regulile de igienă, ordonată, serioasă, disciplinată şi o atitudine pozitivă şi conciliantă în relaţiile cu colegii şi nu a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 ianuarie 2018, ora 15.30: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 18 ianuarie 2019, ora 12.00: proba scrisă;
  • data și or interviului vor fi comunicate ulterior.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se obţin la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (U.T.C.B.) cu sediul în Bucureşti, bd. Lacul Tei nr. 122-124, sectorul 2, telefon: 021.242.12.08.

Apply for this Job