Auditor superior – Consiliul Judeţean Hunedoara



Auditor superior

Consiliul Judeţean Hunedoara

12 octombrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție vacante de auditor, clasa I, grad profesional superior – Serviciul Audit Public Intern din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti sau juridice;
  • curs de perfecţionare/specializare în domeniul auditului public intern;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 31 octombrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 13 noiembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • copia actului de identitate;
  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);
  • adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
  • declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Constituţia României;
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, (r 2), cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr.1086/2013 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern;
Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.252/2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etica a auditorului intern;
Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Ordonanţa Guvernului nr.119/1999, republicată, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare;
Ordinul Secretarului General al Guvernului nr.600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Apply for this Job