Auditor superior – Centrul Național de Evaluare și Examinare din București



Auditor superior

Centrul Național de Evaluare și Examinare din București

21 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Centrul Național de Evaluare și Examinare din București organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă, de auditor superior – Compartimentul Audit.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profilul ştiinţe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 28 august 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului va fi comunicaă ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Centrului Național de Evaluare și Examinare din București, str. Gen. Berthelot nr. 26, sector 1, telefon: 021/314.44.11.

Apply for this Job