Auditor superior (3 posturi) – Administraţia Naţională a Penitenciarelor



Auditor superior (3 posturi)

Administraţia Naţională a Penitenciarelor

26 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de auditor clasa I, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Audit Public Intern, 3 posturi.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respective studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 25 septembrie 2017, ora 13:00: proba practică;
  • 26 septembrie 2017, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Informaţii suplimentare se pot obţine pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, din Bucureşti, strada Maria Ghiculeasa nr. 47, sectorul 2.

Apply for this Job