Auditor principal – Direcţia Sanitară Veterinară şi pentni Siguranţa Alimentelor Brăila



Auditor principal

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentni Siguranţa Alimentelor Brăila

24 mai 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentnu Siguranţa Alimentelor Brăila organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminata a funcției publice de execuție, vacante, de auditor, clasa I, grad profesional principal, din cadrul Compartimentului Audit Public Intern.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 26 iunie 2019, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, calea Galaţi nr. 344, şi la nr. de telefon/fax 0239.610.689 sau 0239.610.691, office-braila@ansvsa.ro.

Apply for this Job